Taberele de vara in strainatate au o multitudine de beneficii pentru copii si tineri si pot duce la indeplinirea unor obiective de ordin personal si academic. Cu atat mai mult atunci cand vorbim despre taberele de vara din care componenta educationala este nelipsita, asa cum sunt cele din portofoliul IntegralEdu.
Cat despre taberele de vara din Germania, acestea reprezinta o unealta excelenta pentru tot mai multi viitori studenti internationali ai universitatilor germane, care doresc sa aiba experienta unei forme de studiu in limba germana, inainte de momentul admiterii, si care doresc sa isi imbunatateasca nivelul lingvistic. La mare cautare sunt si taberele de vara din Germania care ofera posibilitatea ca, la finalul acestora, cursantii sa sustina examenele de certificare necesare in procesul de admitere la programele de licenta, masterat, doctorat, dar si la admiterea in scoli si licee.
Germania este cea mai atractiva destinatie de studiu pentru studentii internationali, dupa principalele tari vorbitoare de limba engleza. Pe langa faptul ca universitatile din Germania (atat cele private, cat si cele de stat), ocupa locuri fruntase in topurile internationale, un alt motiv foarte important pentru care atentia studentilor straini se indreapta spre aceasta destinatie este faptul ca nu exista taxe de scolarizare in sistemul de stat.
Daca esti in clasa a 10-a sau a 11-a, valorifica-ti vara prin participarea la o tabara de vara in limba germana. Fie ca ai nevoie de imbunatatiri semnificative ale cunostintelor de limba germana, fie ca ai deja un nivel satisfacator, dar e loc de mai mult, o astfel de experienta va fi extrem de comprimata si intensa, iar rezultatele se vor simti rapid. In plus, exista tabere de limba germana care ofera ocazia cursantilor ca la finalul acestora sa sustina examene de certificare lingvistica. Universitatile germane solicita certificate care sa ateste cel putin nivelul minim necesar, iar cele mai multe impun nivelurile C1 sau C2. Iata cateva exemple de astfel de tabere.
Bad Schussenried (10-13 ani; 14-17 ani)
Scoala din Bad Schussenried are o capacitate de 300 de cursanti si este cea mai mare scoala-internat dedicata studiului limbii germane ca limba straina, adresata, asadar, tinerilor internationali. Conceput pentru copiii si tinerii cu varste cuprinse intre 10-13 ani si 14-17 ani, acest program se desfasoara de-a lungul intregului an si include intre 25 si 30 de ore pe saptamana, in functie de grupa de varsta. In plus, elevii pot sustine examenele pentru mai multe tipuri de certificare: Zertifikat Deutsch (ZD), Zertifikat Deutsch Jugend, TELC Deutsch A1 - B2.
Bad Schussenried este un oras monastic din Bavaria, avand 8500 locuitori, si este imprejmuit de Lacul Constance si de raurile Dunare si Iller.
Mai multe informatii cu privire la cursuri, cazare, excursii, date de incepere si taxe gasesti aici.
Tabara in Berlin, Frankfurt, Munchen 17+ ani
Aceste tabere de vara germane se potrivesc excelent tinerilor care se pregatesc de etapa studentiei, care sunt independenti sau pe cale sa isi exerseze independenta. Cazarea se face la familie gazda, in camera individuala in apartament (18+ ani), in hoteluri pentru tineri sau in studiouri, in functie de optiunea fiecarui participant.
Aceeasi structura de curs se desfasoara in 3 metropole extrem de dinamice, cu o viata culturala foarte bogata si cu universitati de renume.
Sunt disponibile 5 tipuri de cursuri de germana:
- Curs general (20 ore/sapt.)
- Curs standard (24 ore/sapt)
- Curs intensiv 28 ore/sapt)
- Germana pentru afaceri (20 ore/sapt, combinatie intre germana generala si terminologie pentru afaceri)
- Curs Test DaF
Mai multe informatii cu privire la cursuri, cazare, excursii, date de incepere si taxe gasesti aici pentru Berlin, aici pentru Frankfurt sau aici pentru Munchen
Theresianische Akademie (12-17 ani)
Theresianische Akademie, situata in centrul Vienei, este o scoala de renume international a Austriei. Aceasta a fost fondata in 1746 de Maria Theresa a Austriei, fiind una dintre cele mai cunoscute scoli din Austria. Pe timpul verii, gazduieste tabere de limba germana pentru tinerii cu varsta cuprinsa intre 12 si 17 ani, cu un nivel minim de limba germana B1.
Sunt disponibile doua variante de curs:
- Curs general 20 ore/saptamana
- Curs intensiv 30 ore/saptamana
Mai multe informatii cu privire la cursuri, cazare, excursii, date de incepere si taxe gasesti aici.
Pentru copiii si tinerii cu o afinitate puternica pentru spatiul cultural si lingvistic german care vor sa inceapa explorarea optiunilor de studiu din timp sau care iau in calcul finalizarea studiilor liceale in Germania, urmand sa aplice la o universitate locala, iata cateva exemple de tabere de vara germane care se desfasoara in scoli-internat de renume. Dupa minim doua saptamani petrecute intr-o astfel de tabara, pe langa imbunatatirea limbii germane, o asemenea experienta ar putea duce, in mod natural, la dorinta continuarii studiului intr-o scoala germana.
Schule Schloss Salem (9-16 ani)
Schule Schloss Salem este una dintre cele mai renumite scoli germane, localizata in provincia Baden-Wurtenburg, in apropiere de Lacul Constance. Aceasta este o scoala prin excelenta germana, dar cu deschidere internationala, iar principiile reformiste ale lui Kurt Hahn continua sa ramana la baza educatiei pe care o ofera. Mai multe despre oferta educationala a scolii gasesti aici.
Taberele de vara au loc in doua dintre cele trei campusuri pe care le detine, adica pe domeniul castelului Salem si pe domeniul castelului Spetzgart. Aici, se desfasoara tabere in limba engleza si in germana, iar programele si modulele pe care le pot selecta copiii sunt extrem de atractive si variate si ofera o imbinare perfecta intre academic, creativ si socializare. Castelul Spetzgart este la maximum 10 minute de lacul Constance si detine propriul port de navigatie, iar participantii taberei au ocazia sa se bucure de experienta navigarii.
Programul taberei e complex, imbinand echilibrat latura academica (se pot studia materii precum: Stiinte naturale, Tehnologie, Istorie, cu artele si mestesugurile (Productie de film, Circ, Textile, Robotica, Ceramica etc.) si chiar cu activitati de prim-ajutor (interventie in caz de incendiu, serviciu de ambulanta, tehnici de salvare etc.). Bineinteles, cursurile de limba germana sau engleza ocupa un loc central in experienta unei astfel de tabere de vara, iar excursiile sunt nelipsite.
Mai multe informatii cu privire la cursuri, cazare, date si taxe gasesti aici.
Landheim Schondorf (9-13 ani; 12-17 ani)
Scoala Landheim Schondorf este situata in landul german Bavaria, intr-un cadru natural incantator, fiind pe malul lacului Ammersee si la poalele muntilor Alpi. Programul taberelor de vara gazduite de aceasta scoala abunda de sporturi acvatice, de echipa, practicarea diverselor forme de mestesug, alpinism, arta si fotografie, hiking etc.
Exista doua tipuri de program, in functie de grupa de varsta:
- Curs 9-14 ani: include 4 ore de limba germana, concentrate pe comunicare. Cursantii contribuie la revista taberei de vara care se va tipari pana la finalul sederii acestora.
- Curs 12-17 ani: cursantii parcurg 7 ore de limba germana pe zi, cu un plan personalizat, in functie de nivelul si nevoile fiecaruia. Bineinteles, cursurile se desfasoara intr-o maniera interactiva, avand multe activitati interesante care vor face ca timpul sa zboare cu usurinta. Cursantii contribuie la revista taberei de vara care se va tipari pana la finalul sederii acestora.
Mai multe informatii cu privire la cursuri, cazare, excursii, date de incepere si taxe gasesti aici.
Pentru informatii cu privire la continuarea studiilor gimnaziale si liceale in aceasta scoala, contacteaza un consultant IntegralEdu aici.
St. Gilgen International School (10-15 ani)
Aflata la distanta mica de Salzburg, St. Gilgen se desfasoara de-a lungul malului lacului Wolfgang, fiind inconjurata de creste montane. Scoala ofera o educatie de calitate, implementand programele IB. Mai multe despre scoala St. Gilgen poti gasi aici. Cat despre orasul care o gazduieste, acesta este renumit pentru festivalul de muzica clasica Mozart si pentru partiile de schi.
Pe timpul verii, tinerii doritori se aduna laolalta, din toate colturile lumii, pentru a participa la taberele organizate in aceasta scoala. Exista cursuri de limba engleza si germana, la alegere. Cele 3 ore pe zi de cursuri interactive si intense sunt completate de activitati sportive si de recreere.
Mai multe informatii cu privire la cursuri, cazare, excursii, date de incepere si taxe gasesti aici.
Inainte sa te decizi ca Germania este destinatia de studiu potrivita tie, ar fi excelent sa poti avea o experienta care sa te aduca mai aproape de ceea ce ar insemna sa fii student aici. Iata un exemplu de tabara de vara care indeplineste aceasta nevoie.
Summer University (Berlin, Munchen, Frankfurt sau Hambrug) 17+ ani
Pe parcursul celor patru saptamani, cursantii isi pot imbunatati nivelul de limba germana, combinand cursurile lingvistice standard cu workshop-uri in timpul carora vor fi aprofundate teme sociale, culturale si economice relevante. In fiecare oras in care se desfasoara acest curs, se propune o anumita tema pentru workshop-uri. Studentii vor avea provocarea sa elaboreze un proiect pe o tema data, din sfera culturii si civilizatiei. Continutul acestui curs vine manusa tinerilor care au ca obiectiv continuarea studiilor la universitati germane, mai ales daca in vizor sunt specializari precum: Marketing, Business si alte specializari din domeniile culturale si sociale. Cursantii beneficiaza de exercitiul elaborarii unei lucrari academice, sub indrumarea profesorilor germani nativi.
Teme posibile ale proiectelor:
Berlin: Metropolisul – trecutul, prezentul si viitorul capitalei
Frankfurt: Bani, bani, bani – viata economica si financiara din Germania
Hamburg: Poarta spre lume – Globalizarea pe uscat, pe apa si in aer
Munchen: In between the laptop and Leaderhosen
Mai multe informatii cu privire la cursuri, cazare, excursii, date de incepere si taxe gasesti aici.